ASTROLOGIE MEDICALĂ TRADIȚIONALĂ

DESPRE ELEMENTE, UMORI SI TEMPERAMENT

Astrologia medicala traditionala are la baza cele 4 umori asociate cu cele 4 elemente din natura si cele 4 triplicitati zodiacale. Umorile fac parte din medicina traditionala mentionate in scrierile vechi de la Hippocrate la Galen, de la Avicenna la Culpeper, si mai aproape de zilele noastre la medicina Unani practicata in Iran si Pakistan. Ideea de baza este ca acest Univers este format din cele 4 elemente (foc, pamant, aer, apa), iar aceleasi elemente exista si in noi ca fiinte umane pentru ca facem parte din acelasi Univers. Caldura este prima energie care impulsioneaza si pune lucrurile in miscare in Univers. În conformitate cu Guido Bonatti, caldura este „generationis causa” a conceptiei, asociata cu viata. Apoi, energia se disipa si lucrurile incetinesc, de unde rezulta o racire a lor numita de Bonatti „destructionis causa,” recele fiind cauza distrugerii asociata cu moartea. Aceste 2 calitati sunt calitati primare: CALD si RECE. Cu cat un lucru se incalzeste mai mult, cu atat el devine mai uscat si cu cat se raceste mai mult, cu atat atrage mai multa umiditate, de unde rezulta cele 2 calitati secundare: USCAT SI UMED.

De aici, calitatile primare si cele secundare se combina intre ele de unde rezulta cele 4 elemente asociate cu cele 4 umori. Caldura se combina cu uscaciunea asociate cu anotimpul VARA din care apare elementul FOC asociat cu umoarea COLERICA. Raceala se combina cu uscaciunea asociate cu anotimpul TOAMNA din care ia nastere elementul PAMANT, asociat cu umoarea MELANCOLICA. Caldura se combina cu umiditatea asociate cu anotimpul PRIMAVARA din care apare elementul AER, asociat cu umoarea SANGUINA. Raceala se combina cu umiditatea asociate cu anotimpul IARNA din care apare elementul APA, asociat cu umoarea FLEGMATICA. Cele 4 umori stau la baza formarii temperamentului uman, adica cel COLERIC, MELANCOLIC, SANGUIN si FLEGMATIC. Din moment ce fiecare avem un anumit tip de temperament, inseamna ca elementul asociat acelui temperament se afla in exces in corp, dupa cum spune Galen, medicul imparatului roman Marcus Aurelius:

,,Fiecare traieste intr-o anumita stare de dezechilibru; temperamentul este deja inceputul unei conditii dureroase si dezordonate; in fiecare individ, una dintre cele patru umori predomina impotriva naturii”.

Temperamentul ne arata din ce combinatie umorala este constituita fiinta umana, adica materialul de baza care predomina in constitutia sa. Acesta ne ofera linia generala in constitutia fizico-psihologica a individului, aceasta fiind marcata de cele 4 umori. Cu cat cele 4 umori sau elemente (foc, pamant, aer, apa) sunt mai echilibrate in tema natala, cu atat constitutia sa va fi mai puternica si individul va fi ferit de boli. Dar daca una din cele 4 umori predomina in detrimentul celorlalte, individul va dezvolta de-a lungul vietii diferite boli psiho-somatice.

Exista diferite metode de calcul a temperamentului, dar personal folosesc o metoda foarte simpla data de Oscar Hofman, bazata pe pozitia ASC in zodie, pozitia Soarelui in zodie in functie de anotimp, unul din cele 4 patrare in care se afla Luna si Lordul Geniturii. Harta de mai jos apartine lui Mozart, compozitor austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice.

  1. Asc se afla in Fecioara, semn rece si uscat.

2. Mercur, stapan de Asc este de asemeni rece si uscat.

3. Soarele se afla in Varsator, semn de iarna rece si umed.

4. Luna se afla in ultimul patrar, de asemeni rece si umed.

5. Lordul Geniturii este Saturn, o planeta rece si uscata.

Avem rece si uscat de 3 ori si rece si umed de 2 ori, de unde rezulta un temperament melancolic / flegmatic.

Valencia, 6 decembrie