CUM S-A REFLECTAT PANDEMIA COVID IN HARTA ROMANIEI ?

Organizația Mondială a Sănătății a declarat oficial pandemie in ianuarie 2020.”Până la începutul lunii ianuarie, știam că este o pandemie și mulți dintre noi o spuneam public”, spune Michael Mina, profesor asociat de epidemiologie la Harvard T.H. Chan School of Public Health. ”În momentul în care am văzut virusul răspândindu-se în Asia de Est, Asia de Sud-Est și în Orientul Mijlociu, toate acestea în câteva săptămâni de la descoperirea sa, ar fi trebuit să-l declarăm virus pandemic. Nu am făcut-o; lumea nu a făcut-o și pentru mine asta a fost începutul inacțiunii ca răspuns”, a adăugat el.

Ceea ce am observat este ca epidemiile, devenite ulterior pandemii, se răspândesc in jurul globului de la est la vest (din Asia catre Europa si America), in sens invers mișcării de rotație a Pământului in jurul axei sale, care este de la vest la est. Posibil sa existe o explicație meteorologică, vanturile din est fiind cele care favorizează răspândirea virusului.

La fel de important este anotimpul apariției și răspândirii virusului: iarna, un anotimp rece și umed, flegmatic din punctul de vedere al medicinei tradiționale. Virusul se propagă rapid în luna februarie, când umoarea flegmatică atinge maximul sau de expansiune în natură. Condițiile de umiditate crescută în atmosfera, crează mediul optim pentru ca virusurile, bacteriile și ciupercile să se poate dezvolta și răspândi la modul rapid, aerul cu umiditate ridicată fiind propice pentru epidemii. Simptomele sunt: febră sau frisoane, tuse uscată, dificultate la respirație, oboseală, dureri musculare și corporale, durere de cap, durei în gât, congestia nasului, greață sau vărsături. Toate aceste simptome asemănătoare unei gripe, dar una mai puternică și faptul că virusul atacă plămânii, organ sensibil la răceli și umezeală, arată clar că acest virus este unul flegmatic.

Atât epidemiile cât și pandemiile au existat din cele mai străvechi timpuri. De la Hippocrate la Galen, și mai apoi la Avicenna, toți au descris că există patru factori responsabili pentru boala epidemică: schimbarea calității aerului, a apei, al Pământului și a corpurilor cerești. Devine interesant, pentru că pandemia este declarată pe conjuncția Saturn / Pluto, cu un an înainte de conjuncția Jupiter / Saturn, importante schimbări in corpurile cerești. În Canonul Medicinei, Avicenna scrie despre febra epidemică, o febră foarte acută, fatală, care este cauzată de aerul infectat și care se răspândea foarte rapid în rândul populației. Aici, el se referă la modificarea aerului în compoziția sau calitatea lui, când una dintre componentele aerului devine excesivă sau rară, induce epidemii, din cauza putrefacției aerului. Același lucru se petrece în apele stagnante, ca cele din lacuri sau iazuri, când apa devine murdară sau impură, ce poate provoca o epidemie de holeră, din cauza bacteriilor din apa infestată. Nu am găsit vreun studiu cu privire la aerul infectat care să fi favorizat răspândirea virusului, dar sunt studii aici despre apele reziduale din Italia, Franța și Spania, care erau deja infectate cu virusul Covid încă din decembrie 2019, înainte să apară primele cazuri de îmbolnăvire.

Pandemia lovește necruțător Italia în prima fază (Marte angular la Descendent conjunct Algol în tema de ingress la Roma). România are cea mai mare incidență a cazurilor în 2021, iar progresiile pe harta României de la 1842 arătau astfel în luna ianuarie:

Luna, stăpâna casei VI din tema României (harta aici), se afla în 2021 în progresii în casa VI, o casă a bolilor și prin extensie o casă e epidemiilor și pandemiilor în astrologia mundană. Luna era conjuncta cu Neptun, factor de contagiune, afectând Partea Soarelui, aceasta fiind însăși esența vieții. Așadar, o boală extrem de contagioasă, afectând esența vieții. Dacă privim reședințele lunare arabe, cuvintele cheie pentru poziția Lunii în reședința 23, Al Sa’ d Bula sunt: distrugere, pierdere, devorator, în sensul că nu poate fi stăpânit. O imagine conformă cu virusul ce nu putea fi oprit.

În Revoluția Solară pentru anul 2021, Soarele, stăpân de Ascendent, semnificator al țării era situat în casa VI a bolilor, între Saturn, stăpân de casă VI și Jupiter, stăpân de casă VIII. Toate acestea în cuadratură cu Marte în detriment.

Valencia, 17 martie 2024